Opaci… la rău

 


1

Viaţa rămâne, fără doar şi poate, cel mai preţios dar pe care-l primim. Chiar dacă la schimb trebuie să oferim învăţăturile dobândite pe parcurs, ideea de viaţă în sine este ceva sublim. Reprezintă până la urmă tot ceea ce percepem, gândim, vedem şi simţim pe durata întregului ciclu.

Când ne referim la viaţă, folosirea noţiunilor de “început” şi “sfârşit” nu se justifică, întrucât, matematic vorbind, ea nu este un segment dintr-o dreaptă, ci dreapta însăşi. Mai exact, este o înşiruire de cicluri în care noţiunea de “moarte” n-are ce căuta, aceasta fiind doar o invenţie a fiinţei umane.

Ideea încurajatoare a continuităţii vieţii este umbrită, în gândirea noastră, de “convingerea”, conform căreia, fiecare ciclu este unic, iar noi aparţinem doar unuia dintre ele şi atât. Acest mod de a vedea lucrurile ne provoacă nesiguranţa, incertitudine şi evident multă multă suferinţă.

Aşa cum bine se ştie, Universul (căruia îi aparţinem) înseamnă mişcare şi continuă transformare. Din contopirea a două elemente, va rezulta un al treilea, în aparenţă diferit de cele iniţiale, care va păstra, în anumite proporţii, caracteristici preluate de la ambele.

Şi atunci, revenind la ciclurile vieţii, cum am putea crede că aparţinem doar unuia dintre ele? Ce se întâmplă cu toată învăţătura dobândită pe parcursul vieţii, cu experienţa acumulată? Se pierd oare? Nu. Vor alcătui bagajul de pornire al noului ciclu, care va avea o altă configuraţie, cu alte personaje, sau aceleaşi, dar în posturi diferite, cu un scenariu nou şi un decor total schimbat.

Nu conştientizăm acest lucru şi de aici derivă ideea drumului ce se întinde între punctele “A” şi “B”, care, după o parcurgere mai mult sau mai puţin anevoioasă, va fi şters de pe ”hartă” pentru totdeauna.

Ne dorim ca ciclurile să fie asemănătoare, scenariul acelaşi, personajul principal neschimbat, iar cele secundare să graviteze în jurul acestuia, respectându-se vechile relaţii şi raporturi. Irealizabil, dacă înţelegem şi acceptăm ideea că viaţa nu înseamnă doar mişcare şi transfomare, ci în primul rând evoluţie. Cum am putea să progresăm, dacă noul ciclu ar fi identic cu cel anterior? Am repeta greşelile la nesfârşit…

O “trecere” este echivalentul unei lecţii. Un rol determinant în învăţarea acesteia îl joacă “bagajul de pornire”. El realizează o primă diferenţiere, sau, mai exact, aşezarea fiecăruia pe treapta cu care se identifică. În multe situaţii, această distanţă se păstrează până la încheierea ciclului. Alteori, indivizi cu un bagaj modest reuşesc să-şi înveţe lecţia foarte bine, descoperindu-se pe ei înşişi, iar saltul pe care-l fac este de-a dreptul uriaş.

Cu alte cuvinte, dacă facem o analogie cu fizica, mărimea T0 (bagajul iniţial) este într-adevăr foarte importantă, dar T1 (parcurgerea ciclului) este hotărâtoare. Semnul lui T1 (pozitiv sau negativ) va avea urmari semnificative asupra configuraţiei noului T0 din ciclul următor.

Ca atare, nu trebuie să coborâm pe scara vieţii, ci să urcăm, să învăţăm, să cunoaştem, să experimentăm şi de fiecare dată să mai punem câte ceva în bagajul nostru, care, până la urmă, ne reprezintă.

De aceea, este bine să ne trăim viaţa “cu ochii deschişi”, cu spiritul treaz, cu mintea vie, dar mai ales… “opaci” la rău. Nu există alt sens…

Să auzim de bine,

Banner utilizat

452 Total Views 1 Views Today

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *