Doar franturi, … numite bucurii

 


1

Viata este ca un tren, ce se deplaseaza cu mare viteza, indreptandu-se implacabil catre destinatia finala. Fie ca acceptam, sau nu, aceasta exista.

Cand privim la televizor si urmarim cursa unui maratonist, de exemplu, suntem interesati in primul rand de evolutia sa pe parcurs, de lupta pe care acesta o duce pentru atingerea scopului final, de problemele cu care se confrunta, de vointa si taria de care da dovada si nu in ultimul rand de rezistenta sa la un asemenea efort. Finalul trece in plan secundar, uneori il anticipam, alteori nu.

Motivul? Suntem preocupati doar de cursa propriu-zisa. La fel ne privim si viata, iar aceasta abordare este cat se poate de benefica. Nu destinatia finala ne intereseaza, ci statiile in care trenul opreste, stationand uneori mai mult, alteori deloc, peisajele ce se perinda prin fata ochilor si nu in ultimul rand fiintele ce le anima.

Problema majora o constiuie insa faptul ca de cele mai multe ori preferam sa stam in tren, sa privim pe geam, afundati in scaunul moale si caldut, intr-o stare de partiala somnolenta si nici macar nu coboram in statii pentru a lua o gura de aer proaspat si pentru a admira, impreuna cu ceilalti calatori, frumusetile pe langa care trecem.

Intr-un tarziu, realizam ca trenul a ajuns destul de departe si constatam ca ne-am multumit cu foarte putin, mai exact cu ”atmosfera placuta” din compartiment si cu imaginile sumare ce le-am surprins prin geamul ce ne ”proteja” de exterior.

Sigur, regretele sunt tardive, la fel si reprosurile, dar inevitabil ele apar. Sa stim sa ne traim viata, nu este deloc usor. Evident, parerile sunt impartite, asa cum si oamenii sunt diferiti. Pana la urma, totul depinde de modul in care percepem, sau intelegem, notiunea de fericire.

Ceea ce nu constientizam, este faptul ca fericirea nu-i o suma de bucurii, ci, matematic vorbind, o constanta in graficul vietii, altfel spus, o stare de spirit permanenta.

Daca ne raportam la bucuriile materiale, pe care ni le rezerva viata si care exista, ce-i drept, nu putem afirma ca suntem fericiti. Acestea au, din pacate, un ”termen de garantie”, sau, mai exact, o data de expirare. Ce se intampla dupa? Revenim la forma dezumflata a balonului si asteptam cu infrigurare un nou impuls pentru a-l readuce la dimensiuni mai mari.

Si iata cum viata noastra devine un rebus, in care, uneori ghicim raspunsul si suntem ”fericiti”, alteori nu, iar starea de spirit ni se schimba fundamental.

Nu putem trai dupa un grafic in care plusurile si minusurile alterneaza, in care maximul este urmat de minim, iar roata se tot invarteste…

Sa fie, oare, aceasta fericirea? Fiecare ar trebui sa-si raspunda sincer la intrebare. Consider ca fericirea nu poate fi decat produsul unei stari interioare de pace, de liniste sufleteasca. Este ceea ce dureaza si ofera acea constanta de care avem nevoie.

Ea nu poate veni din alta parte, ci numai din adancul sufletului. Acolo dainuie si asteapta sa fie descoperita. Nu putem cladi o fericire durabila, reala, pe mici (sau mari) franturi, numite bucurii, ce provin dintr-o iluzorie lume materiala. Si totusi parerile sunt diferite…

Sa auzim de bine,

1

380 Total Views 1 Views Today

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *